Public speaking

Public speaking curs

Cum scapi de frica de a vorbi în public? Află de la Adriana Trandafir și Diana Mihăiță cum poți folosi emoția în avantajul tău și care sunt tehnicile pentru un discurs de succes!

Cursul de dicție și public speaking este un curs practic ce conține exerciții de dicție, de respirație, controlul emisiei vocale și corectarea eventualelor probleme de pronunție, de creativitate și improvizație și de gestionare a emoțiilor. Atelierele de public speaking sunt intensive și interactive și au ca scop dezvoltarea abilităţile de comunicare şi interacţiune cu publicul, aducând un plus dezvoltării personale şi profesionale.

Cursul de public speaking se adresează tuturor celor care vor să își dezvolte abilitatea de a crea şi susţine un discurs puternic în prezentări de business, cât şi în orice audienţă unde se doreşte un impact major, urmărind reacțiile de moment ale publicului. Participanții vor putea folosi în orice altă situaţie din viaţă încrederea dobândită din experienţa prezentării în public, prin gestionarea eficientă a transmiterii unui mesaj.

Mai mult, atelierul de public speaking folosește tehnici nonformale de predare, astfel că participanții se vor afla într-un mediu confortabil și prietenos în care, cu ajutorul tehnicilor de arta actorului, vom lucra pentru:

  • eliminarea inhibițiilor și creșterea încrederii personale,
  • transformarea emoțiilor negative în stări pozitive
  • deblocare
  • dozarea entuziasmului
  • captarea și menținerea atenției active
  • exersarea atenției, ascultării reale și puterii de concentrare
  • reglarea tonalității, intonației, claritatea vorbirii, timbrul vocal
  • transmiterea ideilor conținute
  • citirea și interpretarea unui text scris

Tematică generală:

  • Tehnica vorbirii (exerciții de respirație și dicție)
  • Importanța discursului (identificarea ideilor principale și liniei de argumentare)
  • Frica de a vorbi în public
  • Controlul emoțiilor și transformarea lor în entuziasm
  • Tipuri de discurs (Discursul care informează, Discursul care convinge, Discursul care emoționează, Discursul care amuză, Discursul care îndeamnă la acțiune, Discursul care pune pe gânduri)
  • Pregatirea discursului (Planificarea, Scrierea / Construirea, Revizuirea)
  • Tehnici de memorare
  • Captarea atenției publicului (prezentarea captivantă, dinamică, pozitivă)
  • Comunicarea non-verbală (gestică, mimică, intonație)
  • Rezolvarea situațiilor neprevăzute (improvizație)

Detalii administrative și costuri:

Cursul de public speaking se ţine în limba română şi se adresează adulților cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani. Grupele vor fi formate din 6-10 cursanţi.

Cursul se desfășoară pe parcursul a două zile de la ora 10.00 la ora 17.00.

Costul unui atelier intensiv de public speaking este de 600 lei.

În taxa de participare sunt incluse toate materialele logistice necesare unei bune desfășurări a cursului de Public Speaking după cum urmează: activitatea de training, fișele de lucru, 2 coffee-breaks în fiecare zi de curs și nu în ultimul rând o experiență plăcută și utilă.

DISCOUNT-URI!

Pentru a face și mai accesibil cursul, vă stau la dispoziție și o serie de discount-uri:

  1. Discount-ul legat de momentul înscrierii. Cu cât vă veți înscrie mai repede, cu atât veți avea o taxa mai accesibilă (550 lei în loc de 600 lei)
  2. Discount-ul de volum: Pentru a doua persoană înscrisă, se economisesc 100 de lei pentru fiecare persoană înscrisă (1000 lei pentru 2 persoane în loc de 1200 lei)

 

Latest comments

Sorry, the comment form is closed at this time.